SECTA MULTINAȚIONALELOR CARE CONDUC LUMEA: Lockheed Martin Corporation, controlată de companii din Trustul Financiar Secret Chinez

Continuăm seria noastră săptămânală de dezvăluiri privind entitățile mai mult sau mai puțin văzute care conduc lumea materială, de la finanțele mondiale la hrana alterată chimic și, mai nou, nanotehnologic, impusă în întreaga lume prin companii multinaționale, la industria de armament și, bineînțeles, la așa-numita „Big Pharma”. Curiozitatea pe care o prezentăm în detaliu este că toate marile companii ale lumii, de la domeniul alimentar la sectorul militar și, desigur, la presă și propagandă, au în spate aceiași păpușari. Dezvăluirile sunt fără putință de tăgadă, după cum dovedește jurnalistul de investigații Cristian Botez pe baza documentărilor Fundației Corporate Transparency, în parteneriat cu ActiveNews. Provocarea publică pe care o lansează el, dincolo de aceste devoalări și interconexiuni demonstrate cu date tehnice, este CINE SE AFLĂ ÎN SPATELE PĂPUȘARILOR DIN SPATELE COMPANIILOR MULTINAȚIONALE CARE CONTROLEAZĂ LUMEA. Cristian Botez crede că a găsit un fir al Ariadnei.

Ipoteza pe are o prezintă jurnalistul veteran prinde contur cu fiecare episod publicat. Desigur, la urma urmelor se pune și întrebarea finală: Cine este în spatelor celor care sunt în spatele păpușarilor din spatele companiilor multinaționale ale lumii? Rămâne de văzut dacă pe parcursul serialului nostru vom reuși să aflăm. Astăzi vă deconspirăm o nouă revelație care poate părea stranie la prima vedere: concernele din spatele molohului aerospațial și militar Lockheed Martin se regăsesc și între cele care ne servesc la masă ca niște chelneri planetari Pepsi și Coca-Cola dar și între cele care (de)formează opinia publică mondială prin intermediul așa numitei prese a establishment-ului, a „elitelor secrete”, a „sistemului” dominant, a „statelor paralele” interconectate rețelar, despre care vom vorbi într-un episod următor. Oare de ce? Și încă o întrebare: Oare au un centru de comandă unic?

Lockheed Martin Corporation este una dintre cele mai mari și influente companii din industria aerospațială, de apărare, securitate și tehnologii avansate din lume. Cu sediul central în Bethesda, Maryland, SUA, compania este un jucător major în domeniul apărării și securității naționale, având contracte importante cu guvernele din întreaga lume, în special cu guvernul Statelor Unite.

V-am arătat în precedentele episoade cum o serie de companii celebre din domeniul resurselor energetice, domeniul alimentar sau industrial sunt controlate prin structura de acționariat de un număr de entități care au au fost incluse de lucrarea MASTER OF CHESS – THE COMPLETE GUIDE TO FINANCIAL MARKET LEADERSHIP FOR ANYONE  în TRUSTUL FINANCIAR SECRET CHINEZ.

Citiți SECTA BANCARĂ TIBETANĂ ȘI PERICOLUL RĂZBOIULUI NUCLEAR. SCHEMA SISTEMULUI SECRET DE PUTERE MONDIALĂ (I)

OCULTA MONDIALĂ ARE ACUM UN NUME – SECTA BANCARĂ TIBETANĂ. OLIGOPOLUL: Cum conduc marile companii multinaționale lumea (II). Pepsi Cola și Coca Cola se ”joacă” de-a concurența?

 

Iată acum Principalii acționari  Lockheed Martin Corporation, după cum ni relevă Corporate Transparency:

 

Name Equities % Valuation
 State Street Corp. 36,327,695 15.14 % 16 969 M $
 Vanguard Fiduciary Trust Co. 21,559,461 8.985 % 10 070 M $
 BlackRock Advisors LLC 16,452,235 6.857 % 7 685 M $
 Eaton Vance Management 5,017,525 2.091 % 2 344 M $
 Geode Capital Management LLC 4,664,169 1.944 % 2 179 M $
 Capital Research & Management Co. (World Investors) 4,269,590 1.779 % 1 994 M $
 Merrill Lynch International 3,449,670 1.438 % 1 611 M $
 Wells Fargo Bank NA 3,285,987 1.370 % 1 535 M $
 Fidelity Management & Research Co. LLC 3,247,581 1.354 % 1 517 M $
 Wellington Trust Co., NA 2,859,975 1.192 % 1 336 M $

Sursa:https://www.marketscreener.com/quote/stock/LOCKHEED-MARTIN-CORPORATI-13406/company-shareholders/

  • Eaton Vance Management este o companie de gestionare a investițiilor cu sediul în Boston, Massachusetts, SUA. Fondată în 1924, compania este cunoscută pentru furnizarea de servicii de gestionare a activelor pentru o gamă largă de clienți, inclusiv investitori individuali, instituționali și fonduri mutuale.
  • Merrill Lynch International este o filială a Bank of America Merrill Lynch (BofA Merrill Lynch), una dintre cele mai mari și mai prestigioase firme de servicii financiare și bancare din lume. Aceasta se concentrează pe furnizarea de servicii financiare și de investiții pentru clienții internaționali, inclusiv corporații, instituții și guverne.
  • Wells Fargo Bank, N.A. (National Association) este una dintre cele mai mari și mai vechi bănci din Statele Unite, având o prezență semnificativă atât pe plan național, cât și internațional. Fondată în 1852, Wells Fargo a evoluat într-o instituție financiară majoră, oferind o gamă largă de servicii bancare și financiare pentru clienți individuali, întreprinderi și instituții.

Top Institutional Holders Wells Fargo Bank

Holder Shares Date Reported % Out Value
Vanguard Group Inc 317.69M Mar 31, 2024 9.33% 16,611,935,406
Blackrock Inc. 259.41M Mar 31, 2024 7.62% 13,564,517,031
FMR, LLC 186.79M Mar 31, 2024 5.49% 9,767,317,666
State Street Corporation 146.64M Mar 31, 2024 4.31% 7,667,718,514
Dodge & Cox Inc 115.18M Mar 31, 2024 3.38% 6,022,555,864
JP Morgan Chase & Company 113.85M Mar 31, 2024 3.34% 5,953,165,150
Geode Capital Management, LLC 71.75M Mar 31, 2024 2.11% 3,751,757,053
Wellington Management Group, LLP 60.18M Mar 31, 2024 1.77% 3,146,628,298
Capital International Investors 59.37M Mar 31, 2024 1.74% 3,104,699,613
Price (T.Rowe) Associates Inc 59.3M Mar 31, 2024 1.74% 3,100,739,169

TRUSTUL FINANCIAR SECRET CHINEZ  (conform lucrării MASTER OF CHESS – THE COMPLETE GUIDE TO FINANCIAL MARKET LEADERSHIP FOR ANYONE)

  • GOLDMAN SACHS GROUP
  • CITI GROUP
  • WELLS FARGO
  • BANK OF AMERICA
  • MORGAN STANLEY
  • JP MORGAN CHASE
  • ALLIANZ
  • WASHINGTON MUTUAL
  • LLOYDS BANKING GROUP
  • STATE STREET GLOBAL SSGA FUNDS MANAGEMENT
  • BLACK ROCK
  • VANGUARD GROUP
  • HSBC
  • BANK OF NEW YORK MELLON
  • STANDARD & POOR AEROSPACE AND DEFENCE ( S&P – SPDR )
  • FIDELITY INVESTMENTS
  • AMUNDI SSET MANAGEMENT
  • PRUDENTIAL FINANCIAL
  • FRANKLIN TEMPLETON
  • NORTHERN TRUST GLOBAL / INVESTMENTS
  • WELLINGTON MANAGEMENT
  • DIMENTIONAL FUND ADVISOR ( DFA)
  • JANUS CAPITAL
  • MILLENIUM MANAGEMENT
  • i SHARE RUSSEL
  • DODGE & COX
  • GEODE CAPITAL MANAGEMENT
  • SPDR S&P ETF TRUST
  • GUVERNEMENT PENSION FUND-GLOBAL
  • CAPITAL RESERCH AND MANAGEMENT
  • OAKMARK INTERNATIONAL FUND
  • HEARTLAND ADVISORS
  • CHARLES SCHWAB
  • INVESCO
  • FIRST TRUST ADVISORS
  • ROWE PRICE
  • SUSQUEHANNA
  • PARAMETRIC
  • CITADEL ADVISORS
  • LOOMIS SAYLES
  • PUTNAM
  • BARCLAYS
  • AMERICAN MUTUAL FUNDS
  • INVESTMENTS OF AMERICA
  • CLEARBRIDJE INVESTMENTS
  • AMERIPRISE
  • MACQUARIE GROUP
  • BRIDGE BUILDER
  • AMERICAN FUNDS GLOBAL
  • UBS
  • BANK OF MONTREAL
  • BERKSHIRE HATHAWAY INC.
  • NORGES BANK INVESTMENT MANAGEMENT

Abuzul sau utilizarea unui monopol pentru a restricționa concurența și a obține control excesiv asupra unei piețe poate fi ilegal, în unele jurisdicții. Aceasta se bazează pe conceptul de „antitrust” sau „legislația antimonopol”, care vizează protejarea concurenței și prevenirea comportamentului anticoncurențial care ar putea dăuna consumatorilor sau ar afecta piața într-un mod negativ, explică experții Corporate Transparency.

Restricționarea Concurenței:  Un monopol poate duce la limitarea concurenței pe piață, ceea ce poate duce la prețuri mai ridicate pentru consumatori, o calitate mai scăzută a produselor sau serviciilor și o inovație redusă. Legislația antimonopol vizează prevenirea acestor consecințe negative.

Abuzul de Putere:  Dacă o companie cu un monopol utilizează puterea sa pentru a exclude sau a împiedica alte companii să concureze în mod echitabil, acest lucru poate fi considerat un abuz de putere.

Acest tip de comportament poate include prețuri discriminatorii, blocarea sau limitarea accesului altor companii la resurse esențiale sau, la alt nivel, impunerea unui singur curent de gândire și automat cenzurarea celorlalte și îngrădirea libertății. După cum vedem, la capătul tuturor acestor operațiuni planetare se observă un scop clar întrezărit: subjugarea libertății umane, date de Dumnezeu și prin care s-a ridicat cultura și civilizația creștină din care facem parte. În episoadele viitoare realizate în colaborare cu Fundația non-profit Corporate Transparency și în parteneriat cu ActiveNews vom încerca să aflăm cine sunt acești dușmani ai omului. Pe miercurea următoare!

Cristian Botez – ActiveNews

https://www.activenews.ro/covid-era-covid-si-marea-resetare-the-great-reset/SECTA-MULTINATIONALELOR-CARE-CONDUC-LUMEA-Lockheed-Martin-Corporation-controlata-de-companii-din-Trustul-Financiar-Secret-Chinez-191332

Distribuie :

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Alte articole
Categorii